
-
Vârsta minimă
10+
-
Grup
6 persoane
-
Durată
1 zi
- 10:00
-
Dificultate
începător
-
Preț
300 RON
-
Locație
Baraj Colibița
Descriere
Dacă nu ți-ai planificat încă zilele de concediu sau vrei să evadezi un weekend la munte, lacul Colibița este locul care îți oferă de toate. Nu degeaba este numit „marea de la munte”. Este o experiență din care te întorci cu plămânii încărcați de oxigen și cu privirea încântată de peisajele care ți se întipăresc pe retină.
Ne dorim să depășim bariera confortului cotidian, să îmbrățișăm simplitatea și profunzimea vieții, să ne relaxăm și să socializăm. Nu este vorba despre competiție, militărie sau dependență de adrenalina, ci despre prieteni, familie, liniște și voie bună
Adună-ți gașca și hai să descoperim lacul Colibița din caiac!


Cum decurge o excursie și ce facem?
Ne întâlnim la locul stabilit și facem un instructaj (cum să ne poziționăm în caiac, cum vâslim eficient, măsuri generale de siguranță și echiparea cu costumul special pentru iarnă)
După aproximativ o oră ne punem pe apă și începem să explorăm lacul și natura înconjurătoare
La jumătatea traseului facem un mic popas, ne odihnim, mâncăm, bem un ceai cald după care ne continuăm traseul
Experiența anterioară nu este necesară
În această excursie pot veni și copii(+12 ani) însoțiți de un adult (în caiacele noastre tandem)
COSTUL EXCURSIEI
Pretul este de 300 lei / persoana (10% reducere la cei care au fost anul acesta cu noi și 15% la membrii comunității noastre) si sunt incluse urmatoarele:
✔️ Caiace comode (cu un loc sau două)
✔️ Drysuit (COSTUM IMPERMEABIL) calitate premium
✔️ Manusi de neopren concepute special pt iarnă
✔️ Padele (vâsle) ușor de manevrat (au o greutate mică)
✔️ Fustă (spraydeck) împiedică pătrunderea apei în caiac și menține o temperatură de confort
✔️ Veste de salvare ergonomice
✔️ Personal calificat în sporturi nautice care oferă sprijin pe tot parcursul zilei
ECHIPAMENT RECOMANDAT:
1️⃣ Îmbrăcăminte adecvată în funcție de temperatură, lenjerie termică/ îmbrăcăminte sport ușoară (similară cu hainele de sub echipamentul de schi)
2️⃣ Pulovăr cald (ex. fleece), pantaloni sport
3️⃣ Căciulă și șosete groase
4️⃣ Ochelari de soare și protecție solară
5️⃣ Încălțăminte de apă (pentru a proteja talpa costumului)
6️⃣ Mănuși calde pentru pauză
7️⃣ Gustări, apă, termos cu ceai cald
8️⃣ Haine de schimb
Rezervă acum
Ca să-ți rezervi locul în caiac, menționează numărul de persoane și tipul de caiac ales (de o persoană sau de două persoane).
După confirmarea locurilor disponibile de către organizator, se achită un avans de 50% din prețul excursiei. Diferența se va achita în ziua excursiei.
Plata se face în contul bancar primit prin e-mail, iar dovada plății se trimite prin e-mail. Rezervarea este confirmată doar după confirmarea plății.
ATENŢIE!!! Organizatorii îşi rezervă dreptul de a amâna data de desfăşurare a excursiei în cazul unor condiţii meteo nefavorabile. O eventuală modificare de program va fi anunţată cu 3 zile înainte de data programată. Reprogramarea se face de comun acord.
EXCURSIE DIN CAIAC PE LACUL COLIBIȚA
Recomandarea noastră

Descoperim Lago Di Garda din caiac

Explorăm Grecia din caiac
3-11 iunie 2023
- Vârstă: 10+
- 9 zile
- Grup: locuri limitate persoane

Explorăm Grecia din caiac
27 mai – 4 iunie 2023
- Vârstă: 10+
- 9 zile
- Grup: locuri limitate persoane